ASIBLOG

C

Călător – persoana aflată în mijlocul de transport al Asiguratului posesoare a unui bilet sau a unei legitimaţii de călătorie valabilă, precum şi persoana aflată în incinta sau spaţiile special amenajate pentru prestaţia de transport (autogări, staţii etc.), în scopul efectuării sau la terminarea călătoriilor

Certificat de asigurare – document emis pentru a oferi dovada existenţei asigurării

Cesiune – dreptul Contractantului de a obţine credite bancare, garantând cu contractul de asigurare

Cheltuieli de repatriere – cheltuielile efectuate de turist după întreruperea de către asigurat a derulării contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice, pentru ca turistul să se poată întoarce la punctul originar de plecare din România, în condiţii de confort şi preţ similare celor contractate

Cheltuieli medicale – cheltuieli suportate de călător în urma unui accident de transport care au o legătură cauzală cu acesta, efectuate pentru: examen medical, spitalizare, tratament ambulatoriu, medicamente şi pansamente prescrise de medic, radioterapie, terapie termică sau fototerapie, diagnostic radiografic, operaţii (inclusiv costurile legate de acestea) etc.

Cheltuieli tehnologice – cheltuielile directe de producţie aferente producţiei asigurate

Coasigurare – operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta

Coliziune cu autovehicule – impact nemijlocit al autovehiculelor cu bunurile asigurate

Comisionar – persoană juridică, căreia în baza unui contract de comision încheiat cu Asiguratul i se predau în sistem de custodie mărfurile prevăzute în contractul de comision

Contract de comision – contract comercial prin care Asiguratul (comitentul) predă Comisionarului spre comercializare (distribuţie) în sistem de custodie marfa stabilită prin contract

Contract de transport de mărfuri pe calea ferată – convenţie încheiată între un client şi Asigurat pentru deplasarea în spaţiu a mărfurilor, contra unui preţ, în condiţiile Regulamentului de transport aplicabil

Contract de călătorie (Contract de comercializare a pachetului de servicii turistice) – acord de voinţă dintre asigurat şi turist, care are ca obiect cumpărarea unui pachet de servicii turistice de către turist şi eliberarea documentelor de plată şi a documentelor de călătorie de către asigurat

Credit comercial – împrumut dat în bani persoanelor fizice şi reprezintă o plată în rate a preţului acordată de către Asigurat (furnizor de mărfuri, vânzător), ca o facilitate, clienţilor, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între ei

Cuantumul prejudiciului – contravaloarea răspunderilor, costurile şi cheltuielile în sarcina Asiguratului rezultate în urma producerii unui eveniment asigurat

Culpă – vinovăţia Asiguratului, manifestată sub forma imprudenţei sau neglijenţei, care a cauzat un prejudiciu unei terţe persoane

• ING Asigurări, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor de viaţă, le va acorda acţionarilor dividende în valoare de 72 de milioane de lei (17 mil. euro), din profitul net de 77,3 milioane de lei obţinut anul trecut, potrivit raportului anual al companiei. Profitul net al asigurătorului s-a majorat de 4,5 ori anul trecut faţă de valoarea de 17 milioane de lei din 2008. Valoarea dividendelor plătite anul trecut a fost de 16,9 mil. lei… (continuare)
• Grupul Eureko va scoate la vânzare compania Euroclinic Hospital&Medical Centers, care deţine un spital şi mai multe clinici medicale, pentru o sumă de peste 30 de milioane de euro, potrivit unor surse din piaţa de servicii medicale, citate de Mediafax.”Serviciile medicale din România atrag în acest moment multe investiţii. Eureko, prima companie care a furnizat servicii medicale în România prin subsidiara Euroclinic, este în mod constant abordată de investitori. Suntem (…) în proces de continuă extindere, de aceea luăm în considerare permanent toate opţiunile disponibile care să sprijine strategia de creştere, inclusiv potenţiale parteneriate”, a declarat Frans van der Ent, Country Manager Eureko în România… (continuare)
• Primele brute subscrise de asigurătorul austriac Uniqa au urcat cu 8,1% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la aproximativ 1,6 miliarde de euro, iar profitul net al grupului a crescut cu aproape 40%, la 27 de milioane de euro. Primele subscrise de grup în perioada ianuarie-martie au totalizat 1,75 miliarde de euro, în creştere cu 6,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, se arată în raportul financiar al Uniqa pentru primul trimestru… (continuare)
• Prima evaluare a performanţelor fondurilor de pensii private obligatorii se va face la 30 iunie, pentru ultimele 24 de luni de activitate, a anunţat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), după ce a adoptat o normă în acest sens. “Consiliul CSSPP a adoptat metodologia de calcul al indicatorilor de performanţă în sistemul Pilonului II, prin aprobarea normei privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii administrate privat”, a anunţat instituţia… (continuare)

Ca orice alt domeniu care implică bani cash şi finanţe, industria asigurărilor a fost şi este permanent ameninţată de pericolul fraudei. Fraudele in asigurări sunt definite ca cereri de despăgubiri făcute cu scopul de a înşela compania de asigurări. Pe de altă parte, atunci când asiguratorul refuză să plătească o daună, mai ales fără motiv, nu are niciun fel de definiţie legală. Fraudele cu asigurări de sănătate pot fi făcute de către beneficiari sau de către un prestator de servicii. Beneficiarii pot ascunde boli preexistente poliţei de asigurări, pot modifica formularele sau pot ascunde faptul că mai au o asigurare medicală etc. Pe de altă parte, prestatorii de servicii medicale pot emite facturi pentru servicii medicale neprestate, pot factura serviciile lor cu preţuri mult mai mari etc. Împotriva acestor fraude asiguratorii folosesc de obicei examinări medicale independente.

În cazul fraudelor cu asigurări auto, cea mai răspândită este înscenarea accidentelor. O metodă este cea în care patru-cinci persoane sunt în aceeaşi maşină şi execută în trafic o manevră bruscă în aşa fel încât un alt şofer, nevinovat, să îi lovească. Apoi, toţi pasagerii din maşină cer daune pentru răni, mai ales când este implicat şi un doctor corupt. În astfel de cazuri rănile sunt provocate în ţesuturile moi, pentru că sunt mai greu de disputat ulterior. Un alt tip de fraudă auto este reprezentat de daunele exagerate. Uneori, în cazul unui accident real, şoferul include în cererea de despăgubire şi alte daune mai mici, preexistente accidentului.

Peste ocean, fraudele cu asigurări au devenit o problemă atât de mare încât Guvernul le-a declarat delicte federale. O schemă de fraudă auto este să depăşeşti o maşină şi apoi să îi “trânteşti” o frână violentă, în aşa fel încât să fii lovit în spate. Evident, şoferul din spate este vinovat iar asigurătorul lui plăteşte dauna. O variantă a acestei scheme implică o a treia maşină, care “îi ia faţa” maşinii din faţa ta. A doua maşină frânează violent iar tu o loveşti în spate. O altă schemă de fraudă este ca escrocul să obţină de la bancă un împrumut pentru o maşină nouă, care bineînţeles este asigurată. După achiziţia maşinii, escrocul declară maşina furată, deşi de fapt el o exportase deja, pentru a fi vândută în altă ţară pe piaţa neagră. În cazul acesta excrocul se alege şi cu banii de la asigurător şi cu banii pe maşină.

Există multe alte metode de a frauda asigurările iar în unele cazuri păcălirea asiguratorului este aproape 100% garantată. Nici românii noştri nu se dau în lături de la aşa ceva, mai ales în asemenea perioade de criză. Există numeroase cazuri de oameni cu maşini achiziţionate în leasing acum doi sau trei ani şi care acum nu le mai pot plăti. Pentru ei este foarte rentabil să-şi însceneze accidente, de obicei cu daună totală (maşini aruncate în prăpăstii, incendii sau furt), deoarece scapă de plata ratelor şi uneori se mai şi aleg cu ceva bani de pe urma poliţei Casco. Din cauza aceasta, pedepsele pentru fraude cu asigurări nu sunt mici, tocmai pentru a descuraja asemenea practici. Un exemplu de “ai nostri,  ca brazii” poate fi găsit aici.

Pedepse pentru fraude în asigurări în Europa Centrală şi de Est

Sursa: Generali PPF Holding, via Sfin.ro
Sursa foto

Într-o ţară ca România, care în martie 2010 avea 5.525.600 pensionari plătiţi din bugetul pensiilor de stat, problema pensiilor este mai mult decât arzătoare. Statul a înregistrat un deficit imens la bugetul pensiilor de stat, adică mai pe şleau nu prea mai are bani să plătească toate pensiile. Durerea mare este că orice soluţie bună pentru rezolvarea acestei probleme cere timp, adică ceea ce nu are guvernul. E adevărat, din 2008 a fost implementat Pilonul II pensii private obligatorii, dar asta este o soluţie pe termen foarte lung, care nu poate fi utilă într-un an–doi. Şi atunci ce face statul ? Simplu, ce a ştiut să facă dintotdeauna: ia cu japca înapoi, fără să mai ţină cont de legea pe care tot el, statul, a aprobat-o.

De la debutul pe piaţa românească a Pilonului II (pensiile private obligatorii), adică luna mai a anului 2008, şi până în prezent, fondurile ce administrează aceste contribuţii au obţinut un randament mediu anual de 16,9%, superior ratei inflaţiei, care pentru aceeaşi perioadă a fost de 5%.

Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), datorită nerespectării calendarului de majorare a contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II), sistemul a pierdut aproximativ 200 milioane de euro în 2009 şi 2010, această sumă urmând a creşte până la un miliard de euro până în 2017.

Cum s-a întâmplat acest lucru ? Păi să încercăm să explicăm pe scurt. Conform legii, în 2009 guvernul ar fi trebuit să majoreze cota de participare la Pilonul II de la 2% la 2,5%, diferenţa de 0,5% urmând a fi redusă din contribuţia fiecăruia dintre noi la sistemul de pensii de stat. Toată lumea ştie că anul trecut, datorită crizei financiare care a zguduit întreg mapamondul, cei care deţineau lichidităţi aveau oportunităţi de investiţii foarte mari. Ca dovadă stau rezultatele obţinute de fondurile mutuale, care au avut o creştere a profitului excepţională.

Astfel, în România, Erste Asset Management, primul clasat în topul administratorilor de fonduri mutuale, a înregistrat în 2009 o creştere de cinci ori a activelor în administrare şi o triplare a cifrei de afaceri, profitul realizat fiind de 230.000 lei. Al doilea jucător din piaţă, Raiffeisen Asset Management, a înregistrat în 2009 o creştere de peste zece ori a activelor în administrare şi o triplare a afacerilor, profitul realizat fiind de 2,2 milioane lei. Fondurile monetare şi de acţiuni, ce au atras împreună peste 2 miliarde lei de la investitori, au fost principalii contribuitori la veniturile realizate de cei doi administratori.

Concluzia ce reiese de aici este că pe piaţa românească, în care doar 2% din activele financiare ale unei familii sunt atrase în fonduri de investiţii (în Europa Occidentală procentul este de 30%), fondurile de administrare a pensiilor private ar fi putut realiza nişte bani frumoşi pentru contribuabilii acestora.

Conform APAPR, măsura din 2009 va reduce pensiile private ale actualilor participanţi până la 15%. În zilele acestea se vehiculează din ce în ce mai des informaţia că statul român, în foamea sa neostoită de lichidităţi, se pregăteşte să micşoreze contribuţia la pensiile private până la 0,5%, ceea ce ar duce la pierderea a altor câteva sute de milioane de euro şi reduceri ale pensiilor cu 30-40%. Acest lucru ar însemna practic diminuarea pensiilor actualilor participanţi la Pilonul II la nişte valori ridicole, urmând ca statul să se ocupe în continuare de cea mai mare parte a contribuţiei noastre la sistemele de pensii din România.

În condiţiile în care vedem cu toţii cât de bun administrator al acestor fonduri este statul român, ar trebui să ne întrebăm, fiecare în sinea lui, cât de dispuşi suntem să lăsăm statul să îşi bage mâinile în buzunarele noastre din cauza propriei lui incompetenţe. Statul deja ne-a văduvit de nişte bani din viitoarea pensie, când în 2009 nu a majorat contribuţia, aşa cum stipulează legea. Adică deja noi toţi viitorii pensionari ai României ne-am “sacrificat” fără voie pentru criză. Singurii care nu sunt dispuşi să facă niciun sacrificiu sunt chiar cei care astăzi ne cer să renunţăm la şi mai mult şi datorită cărora am ajuns să ne “bucurăm” de asemenea vremuri de “îndestulare şi belşug”.

Sursa foto

Noţiunea de pensie cred că e cunoscută tuturor iar principiul, simplist explicat, înseamnă că atunci când eşti tânăr, activ, în putere şi munceşti, îţi strângi nişte bani deoparte ca să îi ai la bătrâneţe. În timp, statele au preluat obligaţia asta (pentru că nu toţi oamenii sunt atât de responsabili încât să-şi strângă bani singuri toată viaţa) şi au creat pensiile de stat. Adică fiecare angajat contribuie din salariul lunar cu un anumit procent la un fond de pensii. Când se retrage din activitate, omul respectiv va primi lunar o sumă de bani – pensia adică, taman din banii aceia strânşi toată viaţa. În timp, s-a dovedit că statul nu este un foarte bun administrator de bani, plus că situaţia s-a mai schimbat: oamenii trăiesc mai mult, adică au o perioadă de pensie mai lungă iar banii strânşi de-a lungul vieţii nu mai sunt suficienţi.

Aceasta este una din cauzele pentru care au apărut pensiile private. Pensiile private au cam acelaşi principiu de bază ca şi pensiile de stat, adică participi la un fond de pensii cu bani, lunar, iar fondul respectiv îţi strânge şi îţi administrează banii. Diferenţa dintre privat şi stat este că în timp ce statul are grijă să dea pensii din acel fond pensionarilor din momentul prezent, fondul de pensii privat strânge acei bani şi îi investeşte (în depozite bancare, în titluri, în alte fonduri de investiţii etc). Banii investiţi generează profit, atât pentru fond cât şi pentru viitorul pensionar. La fel de important este faptul că cel care administrează un astfel de fond privat nu are voie să facă altceva cu banii decât să-i înmulţească. La fel, şi statul este obligat prin lege să nu facă altceva cu banii aceia decât să plătească pensii, diferenţa fiind că fondul de pensii al statului nu face investiţii, deci nici profit. Din această cauză, banii de pensie de la stat nu sunt niciodată suficienţi pentru ca toţi pensionarii să ducă o viaţă fără griji “la pensie”.

De ceva ani, tot mai multe state din lume au hotărât să cedeze o parte din contribuţia fiecărui angajat la fondul de pensii public către fondurile private, care sunt un mult mai bun administrator. Aşa au apărut pensiile private obligatorii: fonduri de pensii private la care fiecare angajat este obligat să participe cu o parte din banii pe care altfel îi dădea la stat, tot pentru pensie, dar pentru cea publică. Şi mai există pensiile private facultative, unde angajaţii (sau orice altă persoană) pot participa, dacă vor, cu sume de bani pe care şi le stabilesc singuri, pentru o perioadă pe care o stabilesc singuri. Cam asta este descrierea simplistă şi foarte pe scurt a sistemelor de pensii multi-pilon: Pilonul I este pensia obligatorie de stat, unde participă toţi angajaţii în mod obligatoriu, Pilonul II este pensia privată obligatorie, unde participantul plăteşte o parte din contribuţia de la Pilonul I, şi Pilonul III, unde fiecare persoană participă dacă doreşte.

În România, Pilonul II a fost introdus în mai 2008, în timp ce Pilonul III a fost lansat mai devreme, în 2007. În toate statele lumii, deci şi în România, domeniul acesta al pensiilor private este strict legiferat şi controlat de către autorităţi, tocmai pentru că ei administrează o parte din economiile de o viaţă ale oamenilor. Spre exemplu fondurile de pensii nu pot investi banii acumulaţi în orice, ci există legi care spun clar în ce pot fi investiţi banii – în principal în asseturi cu risc mic. De asemenea, un fond de pensii nu poate da faliment. În cel mai rău caz, va falimenta firma care administrează fondul, dar nu fondul în sine (sunt entităţi separate juridic, tocmai pentru acest scop). În caz că administratorul unui fond falimentează, participanţii fondului respectiv sunt distribuiţi către alte fonduri de pensii din piaţă şi nu pierd niciun ban din ce au contribuit până atunci. Mai mult, fondurile private de pensii sunt obligate să înregistreze un randament minim – adică trebuie să aibă un minimum de profitabilitate, care este stabilit prin lege ca procent din rezultatul total al pieţei de pensii private dintr-un stat. Tot prin lege, banii acumulaţi de un participant în contul său de pensie privată nu pot scădea – adică trebuie să fie cel puţin egali cu suma contribuţiilor făcute.

Deci, puse la un loc, pensia de stat cu cea privată obligatorie şi cu cea privată opţională ar trebui să îi asigure oricărui om nişte venituri cel puţin decente, prin care pensionarul respectiv să nu mai aibă grija zilei de mâine şi prin care să îşi trăiască bătrâneţile liniştit, după o viaţă de muncă.

Sursa foto

B

Beneficiar - persoană îndreptăţită sau desemnată în contractul de asigurare să încaseze sumele cuvenite cazul producerii unui eveniment asigurat

Beneficiar garanţie - subiect căruia îi este plătită despăgubirea, respectiv banca emitentă a scrisorii de garanţie bancară, căreia îi sunt cesionate toate drepturile decurgând din contractul de asigurare

Birou emitent - birou – birou plătitor – (şi/sau un membru al acestui birou) sub autorizarea căruia a fost eliberat un certificat de asigurare şi care este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor biroului gestionar, în conformitate cu prevederile Convenţiei Tip Interbirouri

Birou gestionar - biroul (şi/sau un membru al acelui birou care acţionează sub autorizarea acestuia) care are răspunderea, în ţara sa proprie, pentru gestionarea şi regularizarea daunelor în conformitate cu prevederile Convenţiei Interbirouri şi legislaţiei naţionale

Boală - orice afecţiune sau suferinţă care a fost diagnosticată prin examinare directă de către un medic, probată prin rapoarte clinice, radiologice, histologice sau de laborator, rapoartele în cauză fiind acceptate de asigurător

Boală profesională - afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă

Bonificaţii - reduceri ale primelor de asigurare, în anumite condiţii

Bunuri gata de funcţionare - bunurile sunt considerate ca fiind gata de funcţionare de îndată ce procesul normal de funcţionare poate să înceapă sau a început – dacă se cere, după ce au fost supuse cu succes unei testări funcţionale

• Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a decis cum se va calcula randamentul minim al fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II), foarte important pentru această piaţă, deoarece fondurile care coboară sub această limită intră în administrarea specială a Comisiei şi pot chiar să iasă de pe piaţă în cazul în care nu se redresează. Prima evaluare a randamentelor fondurilor de pensii obligatorii, care în prezent au peste 5 milioane de participanţi, va fi realizată la sfârşitul lunii iunie, pentru primii doi ani de funcţionare. Astfel, CSSPP va calcula un randament mediu ponderat cu valoarea activelor administrate de fiecare fond, dar niciun fond nu va putea avea o pondere mai mare de 20%, a declarat Mircea Oancea, preşedintele Comisiei, prezent ieri la Forumul Internaţional de Asigurări Reasigurări organizat la Sinaia de Media XPRIMM… (Ziarul Financiar)
• Guvernatorul Mugur Isărescu a arătat ieri că România nu are niciun sistem de economisire pe termen lung, cum ar fi fondurile de pensii. În opinia sa, acestea aproape nu există, deşi ar da bancherilor posibilitatea de a oferi credite pe termen lung în lei. “Când le formăm, la primul semnal le înăbuşim pentru că avem dezechilibre în bugetele de pensii”, a arătat oficialul băncii centrale. De altfel, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România se opune deciziei guvernului de a reduce contribuţiile pentru pensiile private. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a precizat că diminuarea nivelului contribuţiei va fi efectuată prin rectificare bugetară… (Financiarul)
• Ernst & Young a prezentat rezultatele primului studiu realizat în România cu privire la gradul de pregătire pentru implementarea regimului Solvabilitate II. Cu o rată de răspuns de 68%, studiul a evidenţiat faptul că peste 50% dintre firmele de asigurări din România se află încă la începutul procesului de implementare a regimului Solvabilitate II… (Avocatnet.ro)

Istoria industriei asigurărilor din România îşi are originile în Transilvania secolului al XIV-lea, când au apărut primele manifestări de protecţie mutuală.

- 1744: a apărut la Braşov Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea a mai multe asociaţii mutuale;

- 1848: ia fiinţă Institutul General de Pensii, organizaţie ce îşi face apariţia tot la Braşov, ca asociaţie mutuală care asigura membrilor o pensie anuală;

- 1871: în martie, printr-un Înalt Decret Domnesc s-a înfiinţat prima societate de asigurări românească, DACIA;

- 1873: a fost creată a doua societate românească de asigurări, ROMÂNIA;

- 1881: cele două societăţi româneşti de asigurări au fuzionat şi au creat o singură societate, DACIA – ROMÂNIA;

- 1882: a fost înfiinţată societatea NAŢIONALA, care avea un capital social de 3 milioane lei;

- 1897: prin colaborarea cu Banca Marmorosch, a fost întemeiată la Brăila, societatea GENERALA, care era specializată în asigurările pentru transporturi maritime;

- 1906: s-a înfiinţat societatea AGRICOLA, care practica în principal asigurări agricole, dar şi alte tipuri asigurări şi care a fuzionat în anul 1930 cu societatea FONCIERA din Cluj, formând societatea AGRICOLA – FONCIERA;

- 1942: odată cu apariţia legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurări a Ministerului de Interne (apărută în anul 1915 şi reorganizată în anul 1936) s-a transformat în REGIA AUTONOMĂ A ASIGURĂRILOR DE STAT (R.A.A.S.);

- 1949: REGIA AUTONOMĂ A ASIGURĂRILOR DE STAT s-a transformat în societate comercială de stat şi asigurări;

- 1952 s-a creat cu capital integral românesc, ADMINISTRAŢIA ASIGURĂRILOR DE STAT (ADAS);

- 1991: Prin Hotărârea Guvernului României nr. 574 din data de 23 august 1991 privind atribuţiile OFICIULUI DE SUPRAVEGHERE A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE (OSAAR), se înfiinţează organismul de supraveghere al pieţei asigurărilor, ca direcţie în cadrul Ministerului Finanţelor;

- 1994: ia naştere, la iniţiativa a 13 societăţi, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR)

Toată povestea pe larg este aici.

Sursa foto

• Anul 2008 a fost ultimul în care ritmul de creştere a pieţei asigurărilor a fost de “două cifre”, când a depăşit 24%, o estimare realistă pentru acest an fiind dificilă în condiţiile actuale, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu… (Financiarul)
• Firmele de asigurări recurg la “şmecherii” pentru a nu taxa suplimentar clienţii, spun oficiali ai CSA. Doar 3% dintre proprietarii de automobile au fost penalizaţi de companiile de asigurări pentru accidente produse anul trecut… (Gândul)
• Mihai Popescu, fostul director de marketing al Alico Asigurări (fosta AIG Life), una dintre cele mai mari companii din piaţa asigurărilor de viaţă, va prelua săptămâna viitoare conducerea Aviva Asigurări de Viaţă, înlocuindu-l astfel pe britanicul de origine indiană Shah Rouf… (Ziarul Financiar)

A

Abandon – părăsire a unui bun, cedare sau renunţare la un drept pe baza actului de abandon. Constă fie în cedarea în favoarea asigurătorului a proprietăţii bunurilor cuprinse în asigurare (navă sau încărcătură), în condiţiile stipulate de poliţa de asigurare, fie dacă în vederea salvării navei de la naufragiu, echipajul se vede nevoit să abandoneze în mare o parte sau întreaga încărcătură

Accident – eveniment întâmplător şi imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând deteriorări sau distrugeri de bunuri ori răniri, mutilări sau decesul unor persoane

Acoperire – protecţie oferită de un asigurător prin asigurare

Act of God – descrie riscurile aleatoare, majore ale căror potenţial devastator este peste limita de înţelegere umană, fără o cauzalitate identificată (doar presupusă) şi care se pun în puterea Domnului (lui Dumnezeu). Se pot enumera furtunile oceanice majore, cutremurele, uraganele, etc.

Activităţi cu risc major – acele activităţi care, prin caracteristicile lor, antrenează un risc major pentru apariţia unei cereri de despăgubire. Aceste activităţi pot fi, în înţelesul prezentelor condiţii de asigurare: sporturi care implică zborul (altul decât cel în calitate de pasager), sporturi acvatice (cu motor), alpinism, scufundări acvatice

Actuar – expert analist (de regulă matematician statistician), în analiza, evaluarea şi previzionarea pieţei de asigurări, a cărui activitate este concentrată pe stabilirea cotelor de prime, tarifelor, strategiilor de piaţă, marketing al asigurărilor precum şi politicilor financiar-investiţionale

Afacere – activitate comercială sau industrială, menţionată în poliţă; ea include răspunderea civilă decurgând din dreptul de proprietate sau folosinţă asupra localului în care este desfăşurată

Agent de asigurare – persoană fizică ce acţionează în numele societăţii de asigurare cu care este legată printr-un contract şi în numele căreia vinde poliţe de asigurare clienţilor; remunerarea lui se face prin salariu sau comision din vânzări

All risks (toate riscurile) – condiţie de asigurare care include toate evenimentele care pot afecta bunul asigurat, mai puţin cele inevitabile (uzură fizică normală). Toate riscurile exceptate de la acoperirea acordată prin contractul de asigurare sunt prevăzute

Aniversarea poliţei – fiecare aniversare a datei încheierii contractului de asigurare

Antiselecţia riscurilor – descrie faptul că un posesor de risc mare (crescut) va ceda cu certitudine riscul în asigurare, comparativ cu un posesor normal de risc. Pentru combatere, asigurătorii stabilesc de regulă tarifele având în vedere riscurile crescute sau practicând selecţia de grup (grupe de asiguraţi cu tarife diferite în funcţie directă de riscurile prezentate)

Anuitant – rentier viager în urma unui contract de viaţă

Anuitate – rentă plătită asigurătorului periodic sau primită de către asigurat

Asigurare – formă de protecţie în baza unui contract, prin care o persoană fizică sau juridică, numită asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice, numită asigurător, alături de o sumă de bani, denumită primă de asigurare, urmând ca, în situaţia producerii evenimentelor respective, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat

Asigurare de viaţă – contract de asigurare prin care beneficiarul asigurării primeşte o sumă specificată (suma asigurată) în urma decesului asiguratului

Asigurare pe termen scurt – poliţă încheiată pe o perioadă mai mică de un an

Asigurare prin efectul legii (Asigurare obligatorie – Compulsory Insurance) – asigurare obligatorie conform unei prevederi legale. De regulă, sunt asigurările de răspundere civilă, care sunt obligatorii deoarece implică răspunderea faţă de o terţă persoană. Scopul este social, de protejare a părţii nevinovate şi de menajare financiară a acesteia

Asigurarea globală a autovehiculelor – Buchet – această formă de asigurare se adresează persoanelor juridice deţinătoare de autovehicule înmatriculate în România, care au ca obiect de activitate transportul internaţional de mărfuri sau transportul de persoane. Poate cuprinde următoarele categorii: CASCO, Carte Verde, CMR, sau CASCO, Carte Verde, Accidente persoane + Asigurarea bagajelor

Asigurat – persoană fizică sau juridică care în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri sau pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane

Asigurător – persoană juridică care în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui eveniment asigurat, sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane

Asigurător principal – asigurătorul care împreună cu alţi asigurători încheie un contract de coasigurare, dar care negociază, emite poliţa, încasează, gestionează şi lichidează daunele asiguratului. Asigurătorul principal repartizează cotele de participare ale celorlalţi asigurători şi încasează de la aceştia cotele corespunzătoare din despăgubirile plătite

Avarie – daună sau pierdere materială înregistrată în timpul exploatării sau transportului bunului asigurat

Avarie comună – daună suferită de bună voie (produsă în mod voit, fie navei, fie încărcăturii acesteia, sau cheltuielile făcute în interesul salvării întregii expediţii maritime) cât mai raţional cu putinţă sau datorată unui risc comun general acoperit de poliţă. În general, se consideră avarie comună avaria suferită de toate bunurile asigurate (navă, navlu, încărcătură). Este reglementată de Regulile York-Anvers 1950. Rezultă dintr-un sacrificiu material sau cheltuielile pentru salvarea navei şi/sau încărcăturii, paguba sau cheltuielile privind avaria comună urmând a fi suportate de proprietarii navei şi ai încărcăturii, respectiv de organizaţiile de asigurare care au asigurat nava, încărcătura şi navlul, proporţional cu valorile salvate

Avarie particulară – caracterizează avariile suferite doar de navă sau doar de încărcătură. Este consecinţa unui caz fortuit (accidental, neaşteptat) sau de forţă majoră. Pagubele datorate culpei terţilor sunt considerate tot avarii particulare