Noţiunea de pensie cred că e cunoscută tuturor iar principiul, simplist explicat, înseamnă că atunci când eşti tânăr, activ, în putere şi munceşti, îţi strângi nişte bani deoparte ca să îi ai la bătrâneţe. În timp, statele au preluat obligaţia asta (pentru că nu toţi oamenii sunt atât de responsabili încât să-şi strângă bani singuri toată viaţa) şi au creat pensiile de stat. Adică fiecare angajat contribuie din salariul lunar cu un anumit procent la un fond de pensii. Când se retrage din activitate, omul respectiv va primi lunar o sumă de bani – pensia adică, taman din banii aceia strânşi toată viaţa. În timp, s-a dovedit că statul nu este un foarte bun administrator de bani, plus că situaţia s-a mai schimbat: oamenii trăiesc mai mult, adică au o perioadă de pensie mai lungă iar banii strânşi de-a lungul vieţii nu mai sunt suficienţi.

Aceasta este una din cauzele pentru care au apărut pensiile private. Pensiile private au cam acelaşi principiu de bază ca şi pensiile de stat, adică participi la un fond de pensii cu bani, lunar, iar fondul respectiv îţi strânge şi îţi administrează banii. Diferenţa dintre privat şi stat este că în timp ce statul are grijă să dea pensii din acel fond pensionarilor din momentul prezent, fondul de pensii privat strânge acei bani şi îi investeşte (în depozite bancare, în titluri, în alte fonduri de investiţii etc). Banii investiţi generează profit, atât pentru fond cât şi pentru viitorul pensionar. La fel de important este faptul că cel care administrează un astfel de fond privat nu are voie să facă altceva cu banii decât să-i înmulţească. La fel, şi statul este obligat prin lege să nu facă altceva cu banii aceia decât să plătească pensii, diferenţa fiind că fondul de pensii al statului nu face investiţii, deci nici profit. Din această cauză, banii de pensie de la stat nu sunt niciodată suficienţi pentru ca toţi pensionarii să ducă o viaţă fără griji “la pensie”.

De ceva ani, tot mai multe state din lume au hotărât să cedeze o parte din contribuţia fiecărui angajat la fondul de pensii public către fondurile private, care sunt un mult mai bun administrator. Aşa au apărut pensiile private obligatorii: fonduri de pensii private la care fiecare angajat este obligat să participe cu o parte din banii pe care altfel îi dădea la stat, tot pentru pensie, dar pentru cea publică. Şi mai există pensiile private facultative, unde angajaţii (sau orice altă persoană) pot participa, dacă vor, cu sume de bani pe care şi le stabilesc singuri, pentru o perioadă pe care o stabilesc singuri. Cam asta este descrierea simplistă şi foarte pe scurt a sistemelor de pensii multi-pilon: Pilonul I este pensia obligatorie de stat, unde participă toţi angajaţii în mod obligatoriu, Pilonul II este pensia privată obligatorie, unde participantul plăteşte o parte din contribuţia de la Pilonul I, şi Pilonul III, unde fiecare persoană participă dacă doreşte.

În România, Pilonul II a fost introdus în mai 2008, în timp ce Pilonul III a fost lansat mai devreme, în 2007. În toate statele lumii, deci şi în România, domeniul acesta al pensiilor private este strict legiferat şi controlat de către autorităţi, tocmai pentru că ei administrează o parte din economiile de o viaţă ale oamenilor. Spre exemplu fondurile de pensii nu pot investi banii acumulaţi în orice, ci există legi care spun clar în ce pot fi investiţi banii – în principal în asseturi cu risc mic. De asemenea, un fond de pensii nu poate da faliment. În cel mai rău caz, va falimenta firma care administrează fondul, dar nu fondul în sine (sunt entităţi separate juridic, tocmai pentru acest scop). În caz că administratorul unui fond falimentează, participanţii fondului respectiv sunt distribuiţi către alte fonduri de pensii din piaţă şi nu pierd niciun ban din ce au contribuit până atunci. Mai mult, fondurile private de pensii sunt obligate să înregistreze un randament minim – adică trebuie să aibă un minimum de profitabilitate, care este stabilit prin lege ca procent din rezultatul total al pieţei de pensii private dintr-un stat. Tot prin lege, banii acumulaţi de un participant în contul său de pensie privată nu pot scădea – adică trebuie să fie cel puţin egali cu suma contribuţiilor făcute.

Deci, puse la un loc, pensia de stat cu cea privată obligatorie şi cu cea privată opţională ar trebui să îi asigure oricărui om nişte venituri cel puţin decente, prin care pensionarul respectiv să nu mai aibă grija zilei de mâine şi prin care să îşi trăiască bătrâneţile liniştit, după o viaţă de muncă.

Sursa foto

No related posts.