În ultima vreme sistemul medical din România a ajuns într-o situaţie mai mult decât disperată din lipsa fondurilor. Prea bine nu a stat el niciodată cu banii după Revoluţie, dar acum, din cauza crizei, problema a devenit aproape fără rezolvare, având în vedere că fondurile alocate de stat pentru Sănătate pe 2010 nu ajung până la sfârşitul anului. Sistemul medical public este finanţat în România de asigurările sociale de sănătate, unde contribuie toţi angajaţii şi totţi angajatorii din Romania. Problema sistemului este că cei care beneficiază de serviciile medicale sunt mult mai mulţi decât cei care contribuie iar statul deconta prea multe servicii medicale, unele dintre ele foarte scumpe.
Probabil şi alte state ale lumii au avut problema asta la un moment dat, însă în ţările dezvoltate ea a fost rezolvată de asigurările private de sănătate. Adică statul îţi asigură un număr minim de servicii medicale, la un anumit nivel de calitate, în aşa fel încât să poată acoperi cât mai mult din populaţie. Dacă un pacient vrea mai mult, adică servicii medicale mai scumpe, tehnologii mai noi sau calitate mai bună, el apelează la asigurarea privată de sănătate. Problema este că la noi nici nu a existat o cultură a asigurărilor private care să fie complementare celor de stat. Pensiile private obligatorii s-au introdus în România abia în 2008, spre exemplu.
O întrebare de bun-simţ şi la care văd că nu s-a gândit nici un ministru al sănătăţii de după Revoluţie este de ce nu se face un sistem de asigurări private de sănătate obligatorii, aşa cum există în cazul pensiilor? Sunt convins că angajaţii ar fi bucuroşi să dea o parte din cotizaţia pentru sănătate către o firmă privată de asigurări, având garanţia că în caz de nevoie el va avea bani să se trateze iar fondurile plătite de el vor fi folosite pentru tratamentul său şi nu se vor duce la grămadă într-un sac fără fund. Mai mult, un asemenea sistem ar deschide interesul şi pentru asigurările private de sănătate opţionale. Dar probabil că pentru stat este mult mai uşor să dea din colţ în colţ şi să facă tot felul de jonglerii financiare în fiecare an ca să ţină în viaţă un sistem medical depăşit, ineficient şi mare consumator de resurse.
No related posts.

Comments
Leave a comment Trackback