Se pare că în credinţa iudaică a existat la un moment dat, în vechime, ideea că asigurarea unei clădiri sau locuinţe împotriva incendiului este un act de lipsă de încredere în Dumnezeu. Se pare că rabinii s-au preocupat ceva mai mult de această problemă iar pe măsură ce asigurările au devenit din ce în ce mai răspândite se pare că au existat şi rabini care au respins asigurările ca fiind un act de lipsă de credinţă. Argumentul lor era că ar trebui să avem încredere în Dumnezeu că ne va feri de incendii sau de alte dezastre iar dacă asemenea evenimente au loc înseamnă că a fost voia Domnului şi noi nu ar trebui să încercăm să prevenim impactul acţiunilor sale. Evident, chestia asta mergea în Evul Mediu dar percepţia asupra asigurărilor s-a schimbat pe măsură ce lumea economică şi financiară au devenit din ce în ce mai complexe.

Una e să spui “dacă îmi arde casa, voi construi alta” atunci când vorbeşti de o locuinţă din buşteni din epoca medievală şi alta e când vorbim de locuinţele din ziua de azi. Tot aşa şi poziţia rabinilor s-a schimbat la 180 de grade faţă de asigurări: adică să nu iţi asiguri bunurile nu mai înseamnă credinţă oarbă şi nici măcar naivitate ci este realmente greşit, conform credinţei iudaice. Şi uite aşa au dat-o rabinii la întors cu asigurările, ba chiar le-au transformat în obligaţie morală, mai ales când vine vorba de asigurări care includ şi raspunderea civilă pentru daune cauzate vecinilor printr-un incendiu, spre exemplu. Evident, acesta nu este singurul exemplu în care asigurările s-au lovit de religie. Şi religia creştină considera primele forme de asigurare drept o formă de cămătărie, în Evul Mediu. Bine că am evoluat …

De aici.
Sursa foto

No related posts.