- KD Life Asigurări va trimite celor aproximativ 5.500 de clienţi scrisori de notificare privind posibilitatea de a efectua conversiunea asigurării de viaţă pe care o deţin în prezent, prin compania Eureko Asigurări, în condiţiile în care KD Life Asigurări se închide, a anunţat luni Eureko Asigurări, informează NewsIn… (continuare)
- Piaţa asigurărilor de sănătate va contabiliza la finele anului aproximativ 5,5 milioane euro, în scădere de la 6,8 milioane euro milioane euro în 2009, potrivit reprezentanţilor Eureko. Piaţa va fi susţinută în special de segmentul de retail, iar regresul va fi cauzat mai mult de segmentul de corporate… (continuare)
- Peste 300 de dosare de daună au fost deschise în cadrul Asirom, de la începutul acestui an şi până în prezent, ca urmare a ploilor şi inundaţiilor din acest an, iar rezervele de daună constituite pentru aceste dosare depăşesc 2,1 milioane euro (9,24 milioane lei), a declarat luni pentru HotNews.ro Cătălin Stroe, director al diviziei de vânzări alternative în cadrul Asirom. Toate aceste cazuri sunt în prezent analizate, Cătălin Stroe menţionând că Asirom a plătit toate dosarele de daună cu documentaţia completă fără a menţiona suma în cauză… (continuare)
Related posts:

Comments
Leave a comment Trackback