ASIBLOG

În sfârşit, au făcut-o şi pe asta. După lupte seculare, care au durat din 2008 încoace, autorităţile au reuşit să pună pe roate asigurările obligatorii de locuinţe. Un lucru bun şi, vorba ceea, mai bine mai târziu decât niciodată. Am tras un ochi prin Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor şi, la o primă citire, mi-a atras atenţia formularea aceasta, de la Articolul 17, aliniatul C, obligaţiile asiguratului:

c) să ia, pe seama asigurătorului şi potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat;

Eu nu sunt nici jurist nici specialist în asigurări, dar mă întreb aşa, din perspectiva clientului, ce vrea să spună stipularea asta? Dacă vine apa şi îmi ia casa, cum mai pot eu limita pagubele? Şi ce vrea să spună cu “pe seama asigurătorului şi potrivit cu împrejurările”? În rest, legea pare bună, deşi birocraţia pe care o presupune aplicarea ei este imensă – asigurătorii membri PAID vând poliţele, îşi opresc un comision de 1% iar restul este vărsat către PAID. În acelaşi timp, autorităţile locale, primăriile adică, trebuie să întocmească liste cu construcţiile cu destinaţie de locuinţă care sunt în jurisdicţia fiecăreia. Apoi există o întreagă corespondenţă PAID – primării şi viceversa, prin care PAID înştiinţează primăriile despre proprietarii care nu au încheiat poliţa obligatorie de locuinţă. Lucrul cel mai important, toată birocraţia asta nu implică în mod direct proprietarul de locuinţă, ceea ce ar fi complicat lucrurile şi mai mult.

Oricum, mai conspectăm legea şi revenim cu detalii, mai ales după ce vedem şi normele de aplicare.

Sursa foto

De la 1 iulie anul trecut, în România s-a introdus constatul amiabil, o procedură care înlocuieşte în caz de accident neplăcuta vizită la Poliţie, care de obicei se lăsa şi cu amenzi şi cu puncte de penalizare. De anul trecut şi până acum s-a scris destul de mult în presă despre procedura asta, ba chiar CSA publică periodic rapoarte referitoare la această metodă. Cu toate acestea,  cred că încă mai sunt şoferi care habar nu au ce înseamnă constatul amiabil. Un coleg a avut un accident uşor de maşină de curând iar celălat şofer înţelesese că acest constat amiabil înseamnă să se înţeleagă ei doi, între ei

În caz că nu ştiaţi, constatul amiabil are propriul site, cu toate informaţiile necesare. În plus, fiecare poliţă RCA este însoţită de un formular de constatare amiabilă a accidentelor auto. Şi mai spun şi eu înca o data aici: în caz de Doamne fereşte, cei doi şoferi trebuie să completeze formularul respectiv şi să se ducă la asigurătorul şoferului vinovat. Atenţie: procedura asta se poate folosi doar când în accident sunt implicate doar doua maşini. În celelalte cazuri, trebuie să mergeţi la Poliţie.

Sursa foto

Mai toată lumea din România se plânge de traficul auto de la noi, despre cum se circulă pe străzile noastre şi despre cum sunt şoferii români. Drumuri proaste, mulţi şoferi habarnişti, pietoni indisciplinaţi şi accidente multe: astea sunt câteva din marile probleme ale asigurătorilor auto de pe la noi. Numai că astăzi vorbim despre cazurile acelea în care un şofer face un accident şi fie nu are asigurare fie fuge de la locul accidentului. Cine plăteşte dauna în cazul ăsta, că e pe principiul “prinde orbu’, scoate-i ochii” ?

Dacă despre RCA a auzit mai tot românul care are o cât de mică tangenţă cu domeniul auto de la noi, nu la fel de mulţi au auzit că există o instituţie care plăteşte oalele sparte de şoferi fără asigurare sau care sunt infractori (fugă de la locul accidentului). Se numeşte Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi este o asociaţie profesională formată din asigurătorii care au dreptul să încheie pe teritoriul României asigurarea de răspundere civilă ce rezultă din folosirea autovehiculelor (R.C.A.) indiferent dacă sunt persoane juridice române sau străine. Adică este o organizaţie creată de către firmele de asigurări care vând RCA, cu scopul de a despăgubi victimele sau daunele de pe urma unui accident auto, atunci când autorul este necunoscut sau nu are asigurare. Fondul acesta este finanţat prin contribuţiile firmelor membre, dar asta nu înseamnă că funcţionează pe principiul “turcul plăteşte”. Spre exemplu, dacă un sofer fără asigurare provoacă un accident şi nu are asigurare, Fondul plăteşte dauna, dar apoi îl dă în judecată pe şoferul vinovat, pentru a recupera paguba – asta în cazul în care se ştie cine este vinovatul.

Este important de menţionat că la FPVS pot apela inclusiv pietonii care au fost accidentaţi de şoferi fără asigurare sau care au fugit de la locul accidentului. Şi ca chestie utilă, de la ei de pe site se pot printa direct formularele pentru cererile de despăgubire pentru persoane fizice şi pentru persoane juridice (aici şi aici).

Sursa foto

Foaie verde, ploaie deasă
Am rămas fără de casă…

Cam aşa sună cântecele populare din ultima vreme, după ce inundaţiile au devastat multe zone din România. Şi, odată cu inundaţiile, redevine mai acut subiectul asigurărilor de locuinţe, mai ales al asigurărilor obligatorii. Anul acesta asigurările obligatorii de locuinţe trebuiau să fie în vigoare şi sunt convins că le-ar fi prins bine oamenilor, mai ales în mediul rural, o despăgubire de 10.000 de euro sau de 20.000 de euro. Ce mă frapează pe mine este faptul că asta nu e prima sau ultima oară când asemenea inundaţii spală România şi lasă sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului. Ai zice că după primul asemenea caz, oamenii au destulă minte, în primul rând să se mute din calea apelor sau să construiască diguri şi, în al doilea rând, să-şi asigure avutul. Problema inundaţiilor este cea mai stringentă în mediul rural şi mai puţin în mediul urban din România, mai puţin afectat de potopuri. În filmuleţul de mai jos puteţi vedea câteva păreri interesante despre asigurarea de locuinţe şi despre cât de utilă şi, mai ales, de convenabilă. Să construieşti o casă costă cel puţin 160 – 200 de euro pe metrul pătrat, pe când o asigurare de locuinţă costă câteva zeci de euro cel mult.

Aşadar, care este cauza pentru care românii nu îşi fac asigurări? Lipsă de educaţie? Indolenţă? Prostie?

Piaţa asigurărilor a înregistrat o scădere de 4,4% în primele patru luni, până la 3,13 miliarde de lei, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Piaţa îşi continuă astfel declinul, în primul trimestru scăderea subscrierilor fiind de 5%. Sursa

Cam aşa arată criza românească pentru industria asigurărilor. Evident, motivele pentru care piaţa asigurărilor scade sunt multiple şi multe dintre ele ţin de macroeconomia românească şi de politica economică deficitară şi ineficientă adoptată de Guvern. Cu toate acestea, un alt motiv foarte important pentru care piaţa asigurărilor scade este lipsa de incredere a populaţiei în instituţiile de asigurări. Acum mulţi ani de zile am participat la nişte traininguri în asigurări, ţinute de o companie de brokeraj care recruta personal. Printre multele bla-bla-uri şi lucruri neinteresante pe care le prezentau, la un moment dat directorul firmei ne-a spus că “fără încrederea clientului, nu puteţi vinde asigurări”. Un sondaj făcut de Metro Media Transil­va­nia, la comanda Fondului de Garan­tare a Depozitelor din Sistemul Ban­car (FGDSB), prezentat în decembrie anul trecut, arăta că doar 11% din români au multă şi foarte multă încredere în societăţile de asigurare, în vreme ce aproape trei sferturi (74%) declară că au pu­ţină, foarte puţină sau niciun fel de încredere în aceste instituţii financiare.

39% din respondenţi spun că nu au deloc încredere în asigurători, 15% au foarte puţină încredere în a­ceştia, iar procentul celor care de­cla­ră că au puţină încredere în firmele de asigurări este de 20%, arată stu­diul, realizat în octombrie 2009, pe un eşantion reprezentativ de 1.199 de subiecţi de vârstă adultă.

De unde vine această lipsă de încredere? Eu cred că, în parte, lipsa de încredere a fost “cultivată” şi de interesul destul de scăzut al companiilor de asigurări în a-şi construi cu adevărat o imagine de “firmă de încredere” în ochii românilor. Nu-mi săriţi în cap căci ştiu cât au cheltuit asigurătorii pe advertising, branding, rebranding, awareness şi alte prostii de genul ăsta, dar mai ştiu foarte bine o altă chestie: orice reclamă sclipicioasă de la TV sau advertoriale plătite prin ziare sau declaraţii pompoase ale GM-ilor şi ale CEO-ilor sunt cu uşurinţă date peste cap de o bârfă mică aiurea pe vreun forum auto sau la vulcanizare la umflat roţile. Ori aici firmele de asigurări nu s-au concentrat aproape deloc. De câte ori am văzut articole de presă în care se prezentau cazuri de clienţi “fripţi” de asigurări din varii motive, punctul de vedere al asigurătorului era doar o declaraţie sforăitoare gen “condiţiile contractuale bla-bla”. Dacă daţi un search pe Google după “probleme asigurări”, găsiţi zeci şi sute de comentarii negative la adresa asigurătorilor – şi asta doar pe Internet. Mă întreb cum o fi percepţia şi în offline. Eu lucrez cu presa românească de 6-7 ani şi nu îmi aduc aminte să fi demarat careva în România un program riguros de educaţie financiară: nici CSA, nici Guvernul şi nici firmele de asigurări. Aşa că nu e de mirare că în anul 2010, în România europeană, mulţi români percep asigurările ca pe nişte taxe, în special când e vorba de asigurările obligatorii. Tot din această cauză foarte mulţi români, care altfel şi-ar permite să cheltuiască câteva zeci de euro pe lună pentru asigurări, nu văd utilitatea unui asemenea produs, fie că vorbim de asigurări de viaţă, asigurări de locuinţe sau alte tipuri de asigurări simple.

Probabil că înainte de criză asigurările complexe gen unit-linked sau asigurările corporate produceau suficiente venituri pentru ca firmele să nu îşi bată capul cu retailul, dar acum, când e nevoie de retail bazat pe asigurări simple, lipsa de educaţie financiară a populaţiei îşi spune cuvântul.

Să fim serioşi, un pachet de ţigări costă cam 10 lei adică aproximativ 300 de lei cheltuiţi lunar pe ţigări. O asigurare simplă de viaţă sau de sănătate costă mai puţin de atât.

Sursa foto

R

Răspundere civilă profesională – obligaţia asiguratului de reparare a prejudiciului cauzat unui client al său, din culpa sa, prin comiterea unor acte de imprudenţă sau neglijenţă, în desfăşurarea activităţii sale profesionale

Reasigurare – asigurarea de către un asigurător, integral sau parţial, a unui risc pe care l-a preluat deja în asigurare, încheiată cu un alt asigurător, care se numeşte reasigurător

Reclamaţie – una sau mai multe cereri de despăgubire ale unor terţi implicaţi în acelaşi accident, împotriva unui asigurat, sau asigurătorului său sau biroului gestionar, a cărui responsabilitate trebuie, conform legii din ţara în care s-a petrecut accidentul, să fie acoperită printr-o asigurare ale cărei condiţii şi limitări sunt conţinute de poliţa de asigurare şi sunt permise de acea lege

Rentă – suma pe care asigurătorul se obligă să o plătească periodic asiguratului, la finele perioadei de asigurare, sau beneficiarului, în cazul decesului asiguratului în perioada de asigurare, conform planului de pensie stabilit în cererea de asigurare a pensiei private

Reprezentanţi – proprietarul, acţionarii şi alte persoane alese sau numite în conformitate cu prevederile legale şi autorizate să reprezinte asiguratul

Rezervă matematică – suma de bani pe care societatea este obligată să-i deţină în orice moment pentru a face faţă obligaţiilor care-i revin conform contractului de asigurare

Risc asigurat – posibilitatea survenirii unui eveniment menţionat în condiţiile de asigurare; probabilitatea de manifestare a fenomenelor naturale, cu caracter aleatoriu (întâmplător), care provoacă pagube

Risc financiar – prejudiciul pecuniar la care este expus asiguratul prin nerambursarea la scadenţă a redevenţelor şi a valorii reziduale datorate de utilizator, ca urmare a deteriorării situaţiei financiare a acestuia

P

Perioadă asigurată – perioada în care asigurătorul este răspunzător pentru acoperirea daunelor produse conform clauzelor prevăzute în poliţă

Perioadă de graţie – un număr de zile (de obicei 15) pe parcursul cărora acoperirea de asigurare continuă dincolo de data de expirare a perioadei asigurate normale, pentru a permite plata unor noi prime şi obţinerea continuităţii acoperirii

Primă de asigurări – suma de bani care trebuie plătită de către asigurat către asigurător, în conformitate cu clauzele stabilite prin contractul de asigurare

Primă unică - prima plătită integral, în momentul încheierii contractului de asigurare, pentru toată perioada asigurată

Primă subscrisă - venitul din primele aferente poliţelor subscrise în decursul unui an financiar, indiferent de partea cuvenită din ele

Dacă te-ai săturat de trudit la orezăria patronului şi te-a prins gustul propriei afaceri, una din opţiuni este să începi un business în franciză, în brokerajul de asigurări. Multe firme de brokeraj care au ajuns la un nivel de dezvoltare destul de mare, folosesc metoda asta de business pentru a-şi crea sau mari reţeaua teritorială. La carte, franciza înseamnă o colaborare continuă între două persoane fizice sau juridice diferite financiar, dintre care una este francizorul iar cealaltă se numeşte francizat. Francizorul furnizează întregul concept de afacere însoțit de pachetul complet de demarare a afacerii; marketingul e deja testat și bine pus la punct, iar know-how-ul afacerii este și el disponibil.

Cu alte cuvinte, francizorul, în cazul nostru un broker de asigurări, îi oferă francizatului întregul business, la cheie, evident, contra unei sume de bani. De obicei se plăteşte o taxă iniţială şi o parte din profit sau o taxă lunară (culmea, denumită franciză). Avantajele sunt că francizorul îşi măreşte reţeaua teritorială, vizibilitatea şi notorietatea, iar francizatul îşi poate porni propriul business dar nu îşi mai bate capul cu ideea de afaceri, planul de afaceri, know-how şi alte minuni. Evident, există şi riscuri, pentru ambele părţi. Francizorul se poate alege cu un partener neserios şi toată munca lui investită în parteneriatul respectiv se duce de râpă, iar francizatul poate rata afacerea din n motive şi atunci pierde şi banii învestiţi şi munca depusă. În brokerajul de asigurări, brokerul francizor de obicei asigură inclusiv procedurile de autorizare la CSA, având în vedere că asigurările sunt o activitate cu reglementări specifice, destul de riguroase.

Spre exemplu, unii brokeri francizori suportă pentru francizaţii lor taxa de funcţionare la CSA, comisioanele bancare pentru livrarea primelor de asigurare încasate, cheltuielile legate de raportările periodice către CSA, cheltuielile legate de asigurarea de răspundere profesională a brokerului şi extinderea acoperirii asigurării şi pentru francizaţi, cheltuieli de training şi specializare sau cheltuieli de genul software specializat în asigurări şi chiar chiria pentru sediu sau alte cheltuieli logistice.  Este logic faptul că brokerul francizor are tot interesul să sprijine dezvoltarea francizatului, deoarece are de câştigat din activitatea acestuia.

În funcţie de pachetul de franciză oferit, redevenţa şi taxa de franciză pot varia de la 300 de euro la 3,000 de euro sau chiar mai mult. De asemenea, contează foarte mult dacă cel care vrea să se apuce de un asemenea business în franciză are experienţă în domeniul asigurărilor sau nu.

Sursa foto

O

Obiectul asigurării (Subject matter of the insurance) - obiectul, bunul sau răspunderea potenţială care este descris/ă în poliţă şi de care asigurătorul trebuie să fie în aşa măsură legat din punct de vedere legal, încât să aibă un interes asigurabil

Obiectul contractului de asigurare (Subject matter of the insurance contract) – interesul asiguratului în obiectul asigurării. Asigurătorul nu poate garanta refacerea bunurilor sau anularea unei răspunderi, dar poate proteja interesele asiguratului împotriva pierderilor financiare

Omisiunea – fapta asiguratului, săvârşită personal de persoana fizică sau prin prepuşii săi în cazul societăţii civile profesionale, ca urmare a trecerii cu vederea, neglijenţei, în sensul îndeplinirii unor îndatoriri legale ce îi incubă în virtutea obligaţiilor sale profesionale

N

Navă – navă maritimă sau de ape interioare aflată în proprietatea asiguratului, precum şi cea închiriată sau primită în custodie, care este înmatriculată în registrele căpităniilor de port româneşti, aptă pentru operare şi autorizată să efectueze transporturi de călători pe căile navigabile şi pe apele interioare româneşti

Neglijenţă – formă de manifestare a culpei asiguratului şi/sau a prepuşilor săi, care nu a prevăzut posibilitatea producerii unui prejudiciu ca urmare a activităţii desfăşurate, deşi trebuia şi putea să-l prevadă

Neglijenţă în operare – formă de manifestare a culpei asiguratului sau prepuşilor săi, care nu a prevăzut posibilitatea producerii unui prejudiciu la bunul sau bunurile care fac obiectul prezentului contract