ASIBLOG

De la 1 iulie anul trecut, în România s-a introdus constatul amiabil, o procedură care înlocuieşte în caz de accident neplăcuta vizită la Poliţie, care de obicei se lăsa şi cu amenzi şi cu puncte de penalizare. De anul trecut şi până acum s-a scris destul de mult în presă despre procedura asta, ba chiar CSA publică periodic rapoarte referitoare la această metodă. Cu toate acestea,  cred că încă mai sunt şoferi care habar nu au ce înseamnă constatul amiabil. Un coleg a avut un accident uşor de maşină de curând iar celălat şofer înţelesese că acest constat amiabil înseamnă să se înţeleagă ei doi, între ei

În caz că nu ştiaţi, constatul amiabil are propriul site, cu toate informaţiile necesare. În plus, fiecare poliţă RCA este însoţită de un formular de constatare amiabilă a accidentelor auto. Şi mai spun şi eu înca o data aici: în caz de Doamne fereşte, cei doi şoferi trebuie să completeze formularul respectiv şi să se ducă la asigurătorul şoferului vinovat. Atenţie: procedura asta se poate folosi doar când în accident sunt implicate doar doua maşini. În celelalte cazuri, trebuie să mergeţi la Poliţie.

Sursa foto

Mai toată lumea din România se plânge de traficul auto de la noi, despre cum se circulă pe străzile noastre şi despre cum sunt şoferii români. Drumuri proaste, mulţi şoferi habarnişti, pietoni indisciplinaţi şi accidente multe: astea sunt câteva din marile probleme ale asigurătorilor auto de pe la noi. Numai că astăzi vorbim despre cazurile acelea în care un şofer face un accident şi fie nu are asigurare fie fuge de la locul accidentului. Cine plăteşte dauna în cazul ăsta, că e pe principiul “prinde orbu’, scoate-i ochii” ?

Dacă despre RCA a auzit mai tot românul care are o cât de mică tangenţă cu domeniul auto de la noi, nu la fel de mulţi au auzit că există o instituţie care plăteşte oalele sparte de şoferi fără asigurare sau care sunt infractori (fugă de la locul accidentului). Se numeşte Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi este o asociaţie profesională formată din asigurătorii care au dreptul să încheie pe teritoriul României asigurarea de răspundere civilă ce rezultă din folosirea autovehiculelor (R.C.A.) indiferent dacă sunt persoane juridice române sau străine. Adică este o organizaţie creată de către firmele de asigurări care vând RCA, cu scopul de a despăgubi victimele sau daunele de pe urma unui accident auto, atunci când autorul este necunoscut sau nu are asigurare. Fondul acesta este finanţat prin contribuţiile firmelor membre, dar asta nu înseamnă că funcţionează pe principiul “turcul plăteşte”. Spre exemplu, dacă un sofer fără asigurare provoacă un accident şi nu are asigurare, Fondul plăteşte dauna, dar apoi îl dă în judecată pe şoferul vinovat, pentru a recupera paguba – asta în cazul în care se ştie cine este vinovatul.

Este important de menţionat că la FPVS pot apela inclusiv pietonii care au fost accidentaţi de şoferi fără asigurare sau care au fugit de la locul accidentului. Şi ca chestie utilă, de la ei de pe site se pot printa direct formularele pentru cererile de despăgubire pentru persoane fizice şi pentru persoane juridice (aici şi aici).

Sursa foto

De multe ori am auzit chestia asta: am full Casco, nu mă interesează dacă îmi buşesc maşina. E, aşa credeam şi eu până când am citit un articol de presă despre Casco. Adevărul e că nici măcar eu personal nu citisem cu atenţie contractul de asigurare Casco al maşinii mele. Norocul meu a fost că nu am avut nevoie de el. Deci, credzi că asigurarea Casco îţi păzeşte maşina de toate relele de pe lume iar singura ta grijă este să îţi plăteşti ratele? Treaba nu stă chiar aşa. Hai să vedem întâi ce asigură poliţa Casco la mai toate firmele de asigurări (evident, condiţiile de asigurare diferă de la o companie la alta).

Casco acoperă doar daunele produse la autoturismul asigurat, atâta timp cât acest autoturism este înscris legal în circulaţie (înmatriculat provizoriu sau definitiv) şi aparţine proprietarului înscris în poliţa de asigurare (radierea maşinii determina încetarea automată a poliţei casco, cu excepţia radierilor la sfârşitul contractelor de leasing).

Riscurile acoperite de poliţa casco se împart in patru mari categorii: avaria parţială – avarie a cărei reparaţie nu costă mai mult decât un plafon stabilit de asigurator (de regulă 75-80% din suma asigurată); avarie totală (stabilită de către asigurator în baza unui deviz ethnic din care rezultă că maşina nu mai poate fi reparată la standardele specificate de producător); furt parţial (furtul unor părţi din maşină, inclusiv roata de rezervă, dar şi avariile produse maşinii în timpul furtului – geamuri sparte, tabla deteriorată etc.). a patra categorie este furtul total, când maşina este furată cu totul. Ca o recomandare pentru această a patra categorie, clienţii trebuie să fie atenţi la numărul de chei ale maşinii şi telecomenzi de alarmă, deoarece la încheierea poliţei asiguratorul îi cere clientului să declare câte chei şi câte telecomenzi are iar în caz de furt firma de asigurări solicită clientului să prezinte toate cheile şi telecomenzile. Lipsa lor sau nedeclararea lor (asiguratorul verifică la producator, numărul total de chei emise şi înregistrate în computerul maşinii) va determina neplata despăgubirii. Fac excepţie cazurile în care la furtul masinii, şoferul a fost deposedat de chei prin violenţă sau sub ameninţare.

Acum că am văzut ce acoperă poliţa Casco, hai să vedem şi ce nu acoperă. In principiu riscurile care nu sunt acoperite diferă de la o firmă de asigurări la alta. Cu toate acestea, se acoperă daunele din urmatoarele cause: atunci când şoferul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce (fără permis, băut sau după ce a consumat droguri), atunci când maşina nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a circula (ITP, avarii severe precedente), atunci când şoferul nu are calitatea faţă de proprietar solicitată expres în poliţă (unii asiguratori cer ca maşina să fie condusă doar de soţul/ soţia şoferului asigurat sau de angajaţii companiei care deţine maşina). Poliţa Casco nu acoperă nici avariile la anvelope, atunci când nu sunt afectate jenţile, avariile apărute atunci când conduceţi maşina prin apă (inclusiv bălţi temporare!), avarii produse de stropirea cu substanţe corozive, avarii produse cu bună ştiinţă de către proprietar sau prepuşi ai acestuia. Asigurarea Casco nu acoperă nici avariile produse de către proprietar sau de către membrii familiei acestuia, ca pasageri sau pietoni, atunci când maşina este parcată. De asemenea, Casco nu acoperă furtul cu chei potrivite: casco despăgubeşte doar furtul prin efracţie (care prezintă urme de patrundere forţată, de ex: daca este uitată maşina descuiata, casco nu despăgubeşte). În caz de furt, NU scrieţi declaraţia de la Poliţie la dictarea poliţistului, ci aşa cum ştiţi că s-au întâmplat lucrurile şi cum le-aţi constatat.

Aşadar, asigurarea Casco, fie ea şi full , nu vă păzeşte maşina de toate câte poate păţi aceasta şi este bine să citiţi contractele voastre de asigurare ca să nu aveţi surprize neplăcute.

Sursa foto

De multe ori m-am întrebat de ce sunt bune (sau nu) asigurările obligatorii. Mă refer aici la orice fel de asigurare obligatorie. În România cea mai cunoscută asigurare obligatorie este RCA-ul (asigurare de răspundere civilă auto), dar nu este singura. Şi medicii, spre exemplu, trebuie să plătească asigurări obligatorii de malpraxis iar în curând toţi cei care avem o casă vom plăti asigurare obligatorie pentru locuinţă. În alte state şi managerii de firmă sunt obligaţi să se asigure pentru eventuale prejudicii aduse companiei pe care o conduc.

Revenind la ideea iniţială, sunt sau nu bune asigurările obligatorii? Mulţi ar fi tentaţi să spună că nu, având în vedere că mare parte dintre şoferi consideră RCA-ul o taxă. Eu cred că sunt bune, dacă stau să mă gândesc puţin cum era spre exemplu atunci când nu exista RCA în România. Te buşeai pe stradă cu alţii, cu maşina, şi urma o întreagă istorie cu reparaţiile, ca să nu mai spun că uneori se ajungea şi la tribunal.

Asigurări obligatorii există în aproape toate statele lumii pentru că nu toţi indivizii sunt atât de responsabili încât să îşi cumpere o asigurare din proprie iniţitivă. În plus, având o asigurare obligatorie, omul devine mai uşor conştient de utilitatea unei poliţe în general şi intră în contact şi cu firma de asigurări şi implicit cu alte produse mai sofisticate şi mai cuprinzătoare. Şi totuşi, de unde percepţia asupra asigurărilor obligatorii ca fiind de fapt nişte taxe? În cazul RCA este simplu de intuit, având în vedere faptul că cel care plăteşte asigurarea nu beneficiază de ea (de aceea se cheamă “de răspundere civilă”), ci cel care este păgubit de posesorul asigurării; practic aceasta este protecţia oferită de RCA, că îl scuteşte pe posesor de plata unor daune pe care le poate provoca.

Acelaşi principiu funcţionează şi în cazul asigurărilor obligatorii de malpraxis. Atunci când asemenea asigurări nu erau obligatorii pentru doctori, un pacient prejudiciat de un doctor trebuia să dea doctorul în judecată şi să demonstreze în faţa judecătorului, cu analize medicale costisitoare, că a fost prejudiciat. Apoi tribunalul obliga doctorul să plătească daune pacientului, însă de multe ori doctorul nu avea de unde să plătească. Aici intervine firma de asigurări, care plăteşte prejudiciul în baza asigurării de malpraxis.

Deci una peste alta, eu cred că asigurările obligatorii sunt bune, măcar pentru că îi forţează pe oameni să facă ceea ce ar trebui să facă de bunăvoie.

Sursa foto