ASIBLOG

C

Călător – persoana aflată în mijlocul de transport al Asiguratului posesoare a unui bilet sau a unei legitimaţii de călătorie valabilă, precum şi persoana aflată în incinta sau spaţiile special amenajate pentru prestaţia de transport (autogări, staţii etc.), în scopul efectuării sau la terminarea călătoriilor

Certificat de asigurare – document emis pentru a oferi dovada existenţei asigurării

Cesiune – dreptul Contractantului de a obţine credite bancare, garantând cu contractul de asigurare

Cheltuieli de repatriere – cheltuielile efectuate de turist după întreruperea de către asigurat a derulării contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice, pentru ca turistul să se poată întoarce la punctul originar de plecare din România, în condiţii de confort şi preţ similare celor contractate

Cheltuieli medicale – cheltuieli suportate de călător în urma unui accident de transport care au o legătură cauzală cu acesta, efectuate pentru: examen medical, spitalizare, tratament ambulatoriu, medicamente şi pansamente prescrise de medic, radioterapie, terapie termică sau fototerapie, diagnostic radiografic, operaţii (inclusiv costurile legate de acestea) etc.

Cheltuieli tehnologice – cheltuielile directe de producţie aferente producţiei asigurate

Coasigurare – operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta

Coliziune cu autovehicule – impact nemijlocit al autovehiculelor cu bunurile asigurate

Comisionar – persoană juridică, căreia în baza unui contract de comision încheiat cu Asiguratul i se predau în sistem de custodie mărfurile prevăzute în contractul de comision

Contract de comision – contract comercial prin care Asiguratul (comitentul) predă Comisionarului spre comercializare (distribuţie) în sistem de custodie marfa stabilită prin contract

Contract de transport de mărfuri pe calea ferată – convenţie încheiată între un client şi Asigurat pentru deplasarea în spaţiu a mărfurilor, contra unui preţ, în condiţiile Regulamentului de transport aplicabil

Contract de călătorie (Contract de comercializare a pachetului de servicii turistice) – acord de voinţă dintre asigurat şi turist, care are ca obiect cumpărarea unui pachet de servicii turistice de către turist şi eliberarea documentelor de plată şi a documentelor de călătorie de către asigurat

Credit comercial – împrumut dat în bani persoanelor fizice şi reprezintă o plată în rate a preţului acordată de către Asigurat (furnizor de mărfuri, vânzător), ca o facilitate, clienţilor, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între ei

Cuantumul prejudiciului – contravaloarea răspunderilor, costurile şi cheltuielile în sarcina Asiguratului rezultate în urma producerii unui eveniment asigurat

Culpă – vinovăţia Asiguratului, manifestată sub forma imprudenţei sau neglijenţei, care a cauzat un prejudiciu unei terţe persoane

Ca orice alt domeniu care implică bani cash şi finanţe, industria asigurărilor a fost şi este permanent ameninţată de pericolul fraudei. Fraudele in asigurări sunt definite ca cereri de despăgubiri făcute cu scopul de a înşela compania de asigurări. Pe de altă parte, atunci când asiguratorul refuză să plătească o daună, mai ales fără motiv, nu are niciun fel de definiţie legală. Fraudele cu asigurări de sănătate pot fi făcute de către beneficiari sau de către un prestator de servicii. Beneficiarii pot ascunde boli preexistente poliţei de asigurări, pot modifica formularele sau pot ascunde faptul că mai au o asigurare medicală etc. Pe de altă parte, prestatorii de servicii medicale pot emite facturi pentru servicii medicale neprestate, pot factura serviciile lor cu preţuri mult mai mari etc. Împotriva acestor fraude asiguratorii folosesc de obicei examinări medicale independente.

În cazul fraudelor cu asigurări auto, cea mai răspândită este înscenarea accidentelor. O metodă este cea în care patru-cinci persoane sunt în aceeaşi maşină şi execută în trafic o manevră bruscă în aşa fel încât un alt şofer, nevinovat, să îi lovească. Apoi, toţi pasagerii din maşină cer daune pentru răni, mai ales când este implicat şi un doctor corupt. În astfel de cazuri rănile sunt provocate în ţesuturile moi, pentru că sunt mai greu de disputat ulterior. Un alt tip de fraudă auto este reprezentat de daunele exagerate. Uneori, în cazul unui accident real, şoferul include în cererea de despăgubire şi alte daune mai mici, preexistente accidentului.

Peste ocean, fraudele cu asigurări au devenit o problemă atât de mare încât Guvernul le-a declarat delicte federale. O schemă de fraudă auto este să depăşeşti o maşină şi apoi să îi “trânteşti” o frână violentă, în aşa fel încât să fii lovit în spate. Evident, şoferul din spate este vinovat iar asigurătorul lui plăteşte dauna. O variantă a acestei scheme implică o a treia maşină, care “îi ia faţa” maşinii din faţa ta. A doua maşină frânează violent iar tu o loveşti în spate. O altă schemă de fraudă este ca escrocul să obţină de la bancă un împrumut pentru o maşină nouă, care bineînţeles este asigurată. După achiziţia maşinii, escrocul declară maşina furată, deşi de fapt el o exportase deja, pentru a fi vândută în altă ţară pe piaţa neagră. În cazul acesta excrocul se alege şi cu banii de la asigurător şi cu banii pe maşină.

Există multe alte metode de a frauda asigurările iar în unele cazuri păcălirea asiguratorului este aproape 100% garantată. Nici românii noştri nu se dau în lături de la aşa ceva, mai ales în asemenea perioade de criză. Există numeroase cazuri de oameni cu maşini achiziţionate în leasing acum doi sau trei ani şi care acum nu le mai pot plăti. Pentru ei este foarte rentabil să-şi însceneze accidente, de obicei cu daună totală (maşini aruncate în prăpăstii, incendii sau furt), deoarece scapă de plata ratelor şi uneori se mai şi aleg cu ceva bani de pe urma poliţei Casco. Din cauza aceasta, pedepsele pentru fraude cu asigurări nu sunt mici, tocmai pentru a descuraja asemenea practici. Un exemplu de “ai nostri,  ca brazii” poate fi găsit aici.

Pedepse pentru fraude în asigurări în Europa Centrală şi de Est

Sursa: Generali PPF Holding, via Sfin.ro
Sursa foto

B

Beneficiar - persoană îndreptăţită sau desemnată în contractul de asigurare să încaseze sumele cuvenite cazul producerii unui eveniment asigurat

Beneficiar garanţie - subiect căruia îi este plătită despăgubirea, respectiv banca emitentă a scrisorii de garanţie bancară, căreia îi sunt cesionate toate drepturile decurgând din contractul de asigurare

Birou emitent - birou – birou plătitor – (şi/sau un membru al acestui birou) sub autorizarea căruia a fost eliberat un certificat de asigurare şi care este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor biroului gestionar, în conformitate cu prevederile Convenţiei Tip Interbirouri

Birou gestionar - biroul (şi/sau un membru al acelui birou care acţionează sub autorizarea acestuia) care are răspunderea, în ţara sa proprie, pentru gestionarea şi regularizarea daunelor în conformitate cu prevederile Convenţiei Interbirouri şi legislaţiei naţionale

Boală - orice afecţiune sau suferinţă care a fost diagnosticată prin examinare directă de către un medic, probată prin rapoarte clinice, radiologice, histologice sau de laborator, rapoartele în cauză fiind acceptate de asigurător

Boală profesională - afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă

Bonificaţii - reduceri ale primelor de asigurare, în anumite condiţii

Bunuri gata de funcţionare - bunurile sunt considerate ca fiind gata de funcţionare de îndată ce procesul normal de funcţionare poate să înceapă sau a început – dacă se cere, după ce au fost supuse cu succes unei testări funcţionale

Istoria industriei asigurărilor din România îşi are originile în Transilvania secolului al XIV-lea, când au apărut primele manifestări de protecţie mutuală.

- 1744: a apărut la Braşov Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea a mai multe asociaţii mutuale;

- 1848: ia fiinţă Institutul General de Pensii, organizaţie ce îşi face apariţia tot la Braşov, ca asociaţie mutuală care asigura membrilor o pensie anuală;

- 1871: în martie, printr-un Înalt Decret Domnesc s-a înfiinţat prima societate de asigurări românească, DACIA;

- 1873: a fost creată a doua societate românească de asigurări, ROMÂNIA;

- 1881: cele două societăţi româneşti de asigurări au fuzionat şi au creat o singură societate, DACIA – ROMÂNIA;

- 1882: a fost înfiinţată societatea NAŢIONALA, care avea un capital social de 3 milioane lei;

- 1897: prin colaborarea cu Banca Marmorosch, a fost întemeiată la Brăila, societatea GENERALA, care era specializată în asigurările pentru transporturi maritime;

- 1906: s-a înfiinţat societatea AGRICOLA, care practica în principal asigurări agricole, dar şi alte tipuri asigurări şi care a fuzionat în anul 1930 cu societatea FONCIERA din Cluj, formând societatea AGRICOLA – FONCIERA;

- 1942: odată cu apariţia legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurări a Ministerului de Interne (apărută în anul 1915 şi reorganizată în anul 1936) s-a transformat în REGIA AUTONOMĂ A ASIGURĂRILOR DE STAT (R.A.A.S.);

- 1949: REGIA AUTONOMĂ A ASIGURĂRILOR DE STAT s-a transformat în societate comercială de stat şi asigurări;

- 1952 s-a creat cu capital integral românesc, ADMINISTRAŢIA ASIGURĂRILOR DE STAT (ADAS);

- 1991: Prin Hotărârea Guvernului României nr. 574 din data de 23 august 1991 privind atribuţiile OFICIULUI DE SUPRAVEGHERE A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE (OSAAR), se înfiinţează organismul de supraveghere al pieţei asigurărilor, ca direcţie în cadrul Ministerului Finanţelor;

- 1994: ia naştere, la iniţiativa a 13 societăţi, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR)

Toată povestea pe larg este aici.

Sursa foto

A

Abandon – părăsire a unui bun, cedare sau renunţare la un drept pe baza actului de abandon. Constă fie în cedarea în favoarea asigurătorului a proprietăţii bunurilor cuprinse în asigurare (navă sau încărcătură), în condiţiile stipulate de poliţa de asigurare, fie dacă în vederea salvării navei de la naufragiu, echipajul se vede nevoit să abandoneze în mare o parte sau întreaga încărcătură

Accident – eveniment întâmplător şi imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând deteriorări sau distrugeri de bunuri ori răniri, mutilări sau decesul unor persoane

Acoperire – protecţie oferită de un asigurător prin asigurare

Act of God – descrie riscurile aleatoare, majore ale căror potenţial devastator este peste limita de înţelegere umană, fără o cauzalitate identificată (doar presupusă) şi care se pun în puterea Domnului (lui Dumnezeu). Se pot enumera furtunile oceanice majore, cutremurele, uraganele, etc.

Activităţi cu risc major – acele activităţi care, prin caracteristicile lor, antrenează un risc major pentru apariţia unei cereri de despăgubire. Aceste activităţi pot fi, în înţelesul prezentelor condiţii de asigurare: sporturi care implică zborul (altul decât cel în calitate de pasager), sporturi acvatice (cu motor), alpinism, scufundări acvatice

Actuar – expert analist (de regulă matematician statistician), în analiza, evaluarea şi previzionarea pieţei de asigurări, a cărui activitate este concentrată pe stabilirea cotelor de prime, tarifelor, strategiilor de piaţă, marketing al asigurărilor precum şi politicilor financiar-investiţionale

Afacere – activitate comercială sau industrială, menţionată în poliţă; ea include răspunderea civilă decurgând din dreptul de proprietate sau folosinţă asupra localului în care este desfăşurată

Agent de asigurare – persoană fizică ce acţionează în numele societăţii de asigurare cu care este legată printr-un contract şi în numele căreia vinde poliţe de asigurare clienţilor; remunerarea lui se face prin salariu sau comision din vânzări

All risks (toate riscurile) – condiţie de asigurare care include toate evenimentele care pot afecta bunul asigurat, mai puţin cele inevitabile (uzură fizică normală). Toate riscurile exceptate de la acoperirea acordată prin contractul de asigurare sunt prevăzute

Aniversarea poliţei – fiecare aniversare a datei încheierii contractului de asigurare

Antiselecţia riscurilor – descrie faptul că un posesor de risc mare (crescut) va ceda cu certitudine riscul în asigurare, comparativ cu un posesor normal de risc. Pentru combatere, asigurătorii stabilesc de regulă tarifele având în vedere riscurile crescute sau practicând selecţia de grup (grupe de asiguraţi cu tarife diferite în funcţie directă de riscurile prezentate)

Anuitant – rentier viager în urma unui contract de viaţă

Anuitate – rentă plătită asigurătorului periodic sau primită de către asigurat

Asigurare – formă de protecţie în baza unui contract, prin care o persoană fizică sau juridică, numită asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice, numită asigurător, alături de o sumă de bani, denumită primă de asigurare, urmând ca, în situaţia producerii evenimentelor respective, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat

Asigurare de viaţă – contract de asigurare prin care beneficiarul asigurării primeşte o sumă specificată (suma asigurată) în urma decesului asiguratului

Asigurare pe termen scurt – poliţă încheiată pe o perioadă mai mică de un an

Asigurare prin efectul legii (Asigurare obligatorie – Compulsory Insurance) – asigurare obligatorie conform unei prevederi legale. De regulă, sunt asigurările de răspundere civilă, care sunt obligatorii deoarece implică răspunderea faţă de o terţă persoană. Scopul este social, de protejare a părţii nevinovate şi de menajare financiară a acesteia

Asigurarea globală a autovehiculelor – Buchet – această formă de asigurare se adresează persoanelor juridice deţinătoare de autovehicule înmatriculate în România, care au ca obiect de activitate transportul internaţional de mărfuri sau transportul de persoane. Poate cuprinde următoarele categorii: CASCO, Carte Verde, CMR, sau CASCO, Carte Verde, Accidente persoane + Asigurarea bagajelor

Asigurat – persoană fizică sau juridică care în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri sau pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane

Asigurător – persoană juridică care în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui eveniment asigurat, sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane

Asigurător principal – asigurătorul care împreună cu alţi asigurători încheie un contract de coasigurare, dar care negociază, emite poliţa, încasează, gestionează şi lichidează daunele asiguratului. Asigurătorul principal repartizează cotele de participare ale celorlalţi asigurători şi încasează de la aceştia cotele corespunzătoare din despăgubirile plătite

Avarie – daună sau pierdere materială înregistrată în timpul exploatării sau transportului bunului asigurat

Avarie comună – daună suferită de bună voie (produsă în mod voit, fie navei, fie încărcăturii acesteia, sau cheltuielile făcute în interesul salvării întregii expediţii maritime) cât mai raţional cu putinţă sau datorată unui risc comun general acoperit de poliţă. În general, se consideră avarie comună avaria suferită de toate bunurile asigurate (navă, navlu, încărcătură). Este reglementată de Regulile York-Anvers 1950. Rezultă dintr-un sacrificiu material sau cheltuielile pentru salvarea navei şi/sau încărcăturii, paguba sau cheltuielile privind avaria comună urmând a fi suportate de proprietarii navei şi ai încărcăturii, respectiv de organizaţiile de asigurare care au asigurat nava, încărcătura şi navlul, proporţional cu valorile salvate

Avarie particulară – caracterizează avariile suferite doar de navă sau doar de încărcătură. Este consecinţa unui caz fortuit (accidental, neaşteptat) sau de forţă majoră. Pagubele datorate culpei terţilor sunt considerate tot avarii particulare

De multe ori, ca şofer, am bombănit când a trebuit să îmi cumpăr asigurare RCA şi sunt sigur că mulţi dintre voi aţi avut de-a face cel puţin o dată în viaţă cu o firmă de asigurări. Ce nu ştim mulţi dintre noi este că asigurările nu există de ieri, de azi iar unii le văd originile chiar la începuturile societăţii umane. Prima formă de asigurare poate fi găsită în societăţile bazate pe economii naturale (fără schimburi comerciale care implică bani). Spre exemplu, când un membru al comunităţii avea un necaz (un incendiu care îi arde casa etc), ceilalţi membri ai comunităţii îl ajutau să îşi reconstruiască locuinţa, altfel vecinii nu ar fi primit ajutor la rândul lor dacă ar fi avut nevoie.

Revenind la asigurări în sensul lor modern (ca serviciu financiar şi care implică bani), metode incipiente de a transfera sau distribui riscurile erau practicate de către negustorii chinezi şi babilonieni din antichitate (mileniile 3 şi 2 î.Ch.). Negustorii chinezi care aveau de traversat râuri dificile cu mărfurile lor îşi împărţeau marfa între mai multe vase, în aşa fel încât să nu piardă totul, în caz că un vas se scufunda. Pe de altă parte, babilonienii inventaseră un sistem care a fost menţionat inclusive în Codul lui Hammurabi (aproximativ 1750 î.Ch.) iar acest sistem a fost folosit şi de negustorii din Marea Mediterană. Dacă un neguţător lua bani împrumut pentru a-şi finanţa un transport, el îi plătea o sumă de bani în plus creditorului pentru a fi sigur că acesta va anula împrumutul dacă transportul de marfă ar fi fost prădat de tâlhari sau se scufunda în mare.

Monarhii Imperiului Persan au fost primii care şi-au asigurat poporul, şi au făcut-o la modul oficial, înregistrând asigurarea la birouri notariale oficiale. În fiecare an, de Norouz (Anul Nou Persan), liderii diferitelor grupuri etnice din imperiu, dar şi alţi indivizi care dorea să ia parte la sistem, îi aduceau daruri monarhului. Când un dar depăşea valoarea de 10.000 de derrik (monezi de aur persane), acesta era înregistrat într-un înscris oficial special. Pentru restul, darurile erau estimate de către un curtean iar estimarea era însemnată în registre. Scopul acestor înregistrări era ca atunci când persoana care aducea un astfel de dar avea un necaz, monarhul şi curtea regală îl ajutau.

O mie de ani mai târziu, locuitorii din Insula Rodos au inventat conceptul de “medie generală”. Neguţătorii ale căror mărfuri erau transportate pe mare plăteau o primă proporţională care era utilizată pentru a-l despăgubi pe negustorul ale cărui mărfuri ar fi fost aruncate peste bord în caz de furtună sau în caz că nava era în pericol de a se scufunda.

Grecii şi romanii au inventat asigurările de sănătate şi de viaţă în jurul anului 600. Atunci au fost înfiinţate bresle, denumite “societăţi de binefacere”, care aveau grijă de familiile membrilor morţi şi care plăteau şi funeraliile acelor membri ai breslei. Breslele aveau cam acelaşi rol şi în Evul Mediu iar diferite menţiuni referitoare la asigurările de bunuri au fost găsite până şi în Talmud.

Contractele de asigurări de sine stătătoare (adică nu amestecate cu împrumuturi sau alte tipuri de contracte) au fost inventate în Genova în secolul al XIV-lea. Aceste noi contracte de asigurări erau separate de investiţii, o separare de roluri care s-a dovedit utilă în asigurările maritime.

Primul contract de asigurare a fost semnat pentru asigurarea navei “Santa Clara”, în Genova, în 1347. Contractul avea de fapt forma unui contract de împrumut pentru a evita prohibiţia Bisericii împotriva cămătăriei.

Asigurările au devenit şi mai sofisticate în Europa post-Renascentistă, când au fost dezvoltate diferite specializări pentru poliţe.

Către sfârşitul secolului al XVII-lea, Londra a devenit un important centru comercial, generând o creştere a cererii de asigurări. Către sfârşitul decadei 1680, Edward Lloyd şi-a deschis o cafenea care în scurt timp a devenit un loc popular pentru armatori, negustori şi căpitani de vase, şi prin urmare o sursă credibilă de informaţii despre ultimele ştiri maritime. Cafeneaua a devenit în scurt timp şi locul preferat al celor care doreau să asigure nave şi mărfuri. În ziua de azi, Lloyd’s of London este una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume. Asigurările aşa cum le ştim astăzi îşi au originea în Marele Incendiu din Londra din 1666, care a distrus peste 13.000 de case. Incendiul devastator a schimbat cursul asigurărilor de la o practică la alegere în una de necesitate. În 1681, Nicholas Barbon împreună cu 11 asociaţi au pus bazele primei companii de asigurări din Anglia – “Biroul de Asigurări pentru Case”. Iniţial, 5.000 de case au fost asigurate de compania lui Barbon.

În SUA, prima companie de asigurări a fost creată în 1732, iar în 1752 Benjamin Franklin a creat Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire. Compania lui Franklin a fost prima care a contribuit la prevenirea incendiilor şi prima firmă de asigurări care a refuzat să asigure anumite case care prezentau un risc prea mare de incendiu.

Sursa foto