Ieri seară, la ora 00:00, s-a terminat concursul nostru Câştigă un RCA pe şase luni cu ASIBLOG. Aşa că am purces la extras câştigătorul, şi cum nu am mai făcut un concurs până acum, am procedat în felul următor. Am făcut o listă cu concurenţii…
Am tăiat bileţele cu fiecare concurent în parte…
Le-am împachetat si am extras un gogoloi din grămăjoară…
Şi a ieşit… Cristi.
Aşadar, Cristi, te vom contacta zilele acestea să stabilim cum îţi primeşti asigurarea. Felicitări 
LE: Concursul s-a încheiat şi vom anunţa caştigătorul în cel mai scurt timp.
Dragii noştri,
Ne-am hotărât să facem un concurs pentru blogosfera românească, prin care oferim ca premiu o asigurare RCA pentru 6 luni, în valoare de până la 300 de lei. De ce un RCA? Pentru că Asiblog este un blog despre asigurări şi pentru că un RCA la maşina omului nu strică. Ce aveţi voi de făcut? Destul de simplu:
1. trebuie să scrieţi pe blogurile voastre o întâmplare, păţanie sau poveste haioasă din experienţele voastre cu asigurările, iar la sfârşit să puneţi menţiunea “Acest post participă la concursul Câştigă un RCA pe 6 luni cu ASIBLOG“, cu link către acest post, ca să ştim şi noi cine participă.
2.dacă nu aveţi blog, povestiţi întâmplarea voastră într-un comentariu la acest post, şi de restul ne ocupam noi.
Concursul începe astăzi, 16 iunie şi se termină pe 26 iunie iar câştigătorul va fi anunţat luni dimineaţă, pe 27 iunie. Câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi.
Aşadar succes şi spor la scris,
Dan & Cătă
De foarte multă vreme presa şi opinia publică din România vorbesc despre asigurările sociale, despre bugetul de asigurări sociale, despre cei care beneficiază de aceste fonduri şi despre cei care cotizează la ele.
Fondurile de asigurări sociale sunt create de către ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în România) şi sunt formate prin contribuţiile agenţilor economici, a instituţiilor publice şi a persoanelor fizice care folosesc munca salariată. În România, fondul asigurărilor sociale de stat este folosit pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor, biletelor pentru odihnă şi tratament, reţetelor compensate etc. În cadrul asigurărilor sociale intră salariaţii, pensionarii şi alte categorii sociale (meseriaşii, agricultorii, liberii profesionişti etc.). Cu alte cuvinte, asigurările sociale sunt fonduri la care participă toţi angajaţii din România şi toţi angajatorii din Romania şi din care sunt plătite tratamentele medicale, medicamentele, pensiile, alocaţiile pentru minori, ajutoarele de stat etc. pentru toţi cei care au nevoie de ele şi care sunt îndreptăţiţi legal să le primească. De aici rezidă şi principala problemă a sistemelor de asigurări sociale, şi anume că numărul beneficiarilor va fi întotdeauna mai mare decât numărul contribuitorilor.
De cealaltă parte, asigurarea privată este un contract comercial semnat între clientul asigurat şi firma de asigurări, prin care este preluat un risc de către asigurător. Spre exemplu, un client care îşi asigură viaţa împotriva anumitor riscuri plăteşte periodic o sumă de bani (primă de asigurare) iar firma de asigurări se obligă să plătească beneficiarilor o anumită sumă de bani (mult mai mare decât banii plătiţi de client), în cazul în care clientul asigurat moare din cauza unuia din riscurile asigurate. Contractul de asigurare nu priveşte decât pe asigurat şi pe asigurător iar banii plătiţi nu pot fi folosiţi pentru altceva decât pentru scopul stipulat în contractul de asigurare.
Un electrician răpit de extratereştri a primit despăgubiri de la o firmă de asigurări care îl asigurase împotriva acestui risc.
Probabil cu toţii am auzit de asigurări excentrice, cu sume exorbitante şi bunuri asigurate care de care mai ciudate. Am auzit destul de des de cântăreţi care îşi asigură corzile vocale, degustători de diverse băuturi care îşi asigură papilele gustative sau limba. Cu toate aceastea, asemenea exemple nu sunt cele mai excentrice poliţe de asigurări emise vreodată de un asigurător.
Astfel, o companie de asigurări a emis poliţe de asigurare împotriva răpirii de către extratereştri dar şi poliţe de asigurări împotriva riscului de a te transforma în vârcolac. Evident, fără cerere nu ar fi existat asemenea oferte. Clienţii excentrici pot de asemenea cumpăra poliţe de asigurări împotriva riscului de a fi rănit de o stafie (?!) sau de a fi mâncat de un extraterestru (în caz că nu vrea să vă răpească). Şi mai ciudat este faptul că s-au vândut circa 20.000 de poliţe împotriva răpirii de către extratereştri, potrivit companiei Goodfellow Rebecca Ingrams Pearson (GRIP), un broker de asigurări care s-a specializat în acest “segment de piaţă”. GRIP a mai vândut şi circa 4.000 de poliţe de asigurare împotriva riscului de a rămâne însărcinată fără contact sexual, pe sistemul Sfânta Fecioară, şi cam 4.500 de poliţe împotriva riscului ca o soţie mai dibace cu cuţitul de bucătărie să atenteze la cel mai de preţ bun bărbătesc. Poliţele pentru oricare din cazurile de mai sus costau 150 de dolari pe an iar suma asigurată era de 1,5 milioane dolari. Cireaşa de pe tort apare atunci când GRIP chiar a plătit o daună de aproape un million de lire sterline pentru o poliţă impotriva răpirii de către extratereştri.
Părăsind zona dosarelor X cu poliţă de asigurare, aflăm că alte firme de asigurări oferă poliţe pentru intreruperea nunţii. Astfel, o mireasă din SUA s-a trezit că fratele ei mai mic i-a mânjit rochia de mireasă chiar in ajunul nunţii, în timp ce altă mireasă, tot din SUA, a fost internată cu apendicită chiar în ziua nunţii. Firma care a emis acele poliţe de asigurări, Fireman’s Fund, a înlocuit rochia de mireasă şi a plătit cheltuielile nereturnabile făcute în cazul miresei internate. Aceeaşi firmă de asigurări a plătit pentru repetarea unei întregi nunţi – în Hawaii – atunci când toate fotografiile de la o nuntă au fost furate.
Deci, dacă vreţi să vă asiguraţi unghiile de la picioare sau pisica împotriva riscului de depresie sau dacă vreţi să nu riscaţi atunci când vine vorba de nevasta înarmată cu un satâr, se va găsi mereu o firmă de asigurări undeva în lumea asta care să vă preia riscul, oricât de ciudat şi nebun ar părea.
Probabil domeniul asigurărilor pare anost pentru mai toată lumea însă uneori reclamele firmelor din această industrie sunt mai mult decât haioase. Avem mai jos câteva exemple.
Se pare că asiguratorul olandez Centraal Beheer are unele dintre cele mai haioase reclame. Deci nu trebuie să fie totul numai gulere albe şi numere.
Se pare că în credinţa iudaică a existat la un moment dat, în vechime, ideea că asigurarea unei clădiri sau locuinţe împotriva incendiului este un act de lipsă de încredere în Dumnezeu. Se pare că rabinii s-au preocupat ceva mai mult de această problemă iar pe măsură ce asigurările au devenit din ce în ce mai răspândite se pare că au existat şi rabini care au respins asigurările ca fiind un act de lipsă de credinţă. Argumentul lor era că ar trebui să avem încredere în Dumnezeu că ne va feri de incendii sau de alte dezastre iar dacă asemenea evenimente au loc înseamnă că a fost voia Domnului şi noi nu ar trebui să încercăm să prevenim impactul acţiunilor sale. Evident, chestia asta mergea în Evul Mediu dar percepţia asupra asigurărilor s-a schimbat pe măsură ce lumea economică şi financiară au devenit din ce în ce mai complexe.
Una e să spui “dacă îmi arde casa, voi construi alta” atunci când vorbeşti de o locuinţă din buşteni din epoca medievală şi alta e când vorbim de locuinţele din ziua de azi. Tot aşa şi poziţia rabinilor s-a schimbat la 180 de grade faţă de asigurări: adică să nu iţi asiguri bunurile nu mai înseamnă credinţă oarbă şi nici măcar naivitate ci este realmente greşit, conform credinţei iudaice. Şi uite aşa au dat-o rabinii la întors cu asigurările, ba chiar le-au transformat în obligaţie morală, mai ales când vine vorba de asigurări care includ şi raspunderea civilă pentru daune cauzate vecinilor printr-un incendiu, spre exemplu. Evident, acesta nu este singurul exemplu în care asigurările s-au lovit de religie. Şi religia creştină considera primele forme de asigurare drept o formă de cămătărie, în Evul Mediu. Bine că am evoluat …
De aici.
Sursa foto
În ultima vreme sistemul medical din România a ajuns într-o situaţie mai mult decât disperată din lipsa fondurilor. Prea bine nu a stat el niciodată cu banii după Revoluţie, dar acum, din cauza crizei, problema a devenit aproape fără rezolvare, având în vedere că fondurile alocate de stat pentru Sănătate pe 2010 nu ajung până la sfârşitul anului. Sistemul medical public este finanţat în România de asigurările sociale de sănătate, unde contribuie toţi angajaţii şi totţi angajatorii din Romania. Problema sistemului este că cei care beneficiază de serviciile medicale sunt mult mai mulţi decât cei care contribuie iar statul deconta prea multe servicii medicale, unele dintre ele foarte scumpe.
Probabil şi alte state ale lumii au avut problema asta la un moment dat, însă în ţările dezvoltate ea a fost rezolvată de asigurările private de sănătate. Adică statul îţi asigură un număr minim de servicii medicale, la un anumit nivel de calitate, în aşa fel încât să poată acoperi cât mai mult din populaţie. Dacă un pacient vrea mai mult, adică servicii medicale mai scumpe, tehnologii mai noi sau calitate mai bună, el apelează la asigurarea privată de sănătate. Problema este că la noi nici nu a existat o cultură a asigurărilor private care să fie complementare celor de stat. Pensiile private obligatorii s-au introdus în România abia în 2008, spre exemplu.
O întrebare de bun-simţ şi la care văd că nu s-a gândit nici un ministru al sănătăţii de după Revoluţie este de ce nu se face un sistem de asigurări private de sănătate obligatorii, aşa cum există în cazul pensiilor? Sunt convins că angajaţii ar fi bucuroşi să dea o parte din cotizaţia pentru sănătate către o firmă privată de asigurări, având garanţia că în caz de nevoie el va avea bani să se trateze iar fondurile plătite de el vor fi folosite pentru tratamentul său şi nu se vor duce la grămadă într-un sac fără fund. Mai mult, un asemenea sistem ar deschide interesul şi pentru asigurările private de sănătate opţionale. Dar probabil că pentru stat este mult mai uşor să dea din colţ în colţ şi să facă tot felul de jonglerii financiare în fiecare an ca să ţină în viaţă un sistem medical depăşit, ineficient şi mare consumator de resurse.
În industria asigurărilor nu există numai companii de asigurări, clienţi şi CSA, ci mai există şi intermediari, adică brokeri şi agenţi de asigurări. Ce e ăla broker de asigurări? Păi, în principiu, este un intermediar între client şi firma de asigurări – asta la modul simplist. Legea spune că brokerul este o persoană juridică română sau străină, autorizată în condiţiile legii, care, pentru clienţii săi, negociază sau încheie contracte de asigurare şi acordă alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.
Automat ne punem întrebarea: “De ce aş avea nevoie de un broker? Ce, eu nu pot să mă duc singur să îmi cumpăr o asigurare?”. Ba da, poţi, dar nu este acelaşi lucru. În primul rând, ar trebui spus din capul locului că brokerul de asigurări lucrează de obicei în avantajul clientului (asta dacă e profesionist). Un client se poate duce şi de unul singur la firma de asigurări, dar atunci când cumpără o asigurare prin intermediul unui broker beneficiază şi de consultanţă şi de obicei prin intermediul brokerului “vede” toate ofertele de pe piaţă, nu doar una sau două.
Un broker te poate sfătui, de asemenea, şi în privinţa firmelor de asigurări – care e serioasă, care nu şi aşa mai departe. Brokerii de asigurare, prin serviciile de consultanţă oferite, au un rol foarte important în reducerea cheltuielilor privind acoperirea riscului şi monitorizarea unui program de asigurare, fiind astfel consideraţi experţi în asigurări. În caz de daună, brokerul te ajută să îţi recuperezi paguba de la asigurător mult mai repede şi mai uşor.
Brokerul de asigurări nu este plătit de către clientul care cumpără asigurarea, ci îşi ia un comision din prima de asigurare de la compania de asigurări. Ca să vă faceţi o idee despre rolul brokerului de asigurări, în ţările dezvoltate peste jumătate din vânzările de asigurări sunt făcute prin intermediul brokerilor. Asta se întâmplă pentru că brokerul cunoaşte industria, cunoaşte legislaţia, poartă altfel de discuţii cu asigurătorii decât un client obişnuit din afara industriei.
Vă vine să credeţi sau nu, pe lumea asta s-ar putea face un muzeu al asigurărilor, având în vedere ca industria asta e veche de când lumea. Iată câteva mostre care ar putea fi expuse. Le puteţi vedea pe toate aici.
